Opinie despre ZEITGEIST (the movies)

Opinie despre ZEITGEIST (the movies)

Am vazut Zeitgeist si l-am recomandat, insa asta nu inseamna ca premisa recomandarii mele o reprezinta idea ca filmul prezinta o solutie valida pentru problemele societatii. Am recomandat trilogia si o recomand pentru ca este un documentar bun care ii poate ajuta pe multi la constientizarea cat si la intelegerea mai profunda a unor idei.

In mare, consider ca subiectele abordate sunt relatate foarte clar si cu multa limpezime, abordarea asupra acestora fiind una destul de obiectiva. Insa, sunt si anumite subiecte, puse in discutie, care fie sunt percepute gresit, fie nu sunt prezentate intr-o maniera tocmai pragmatica, fiind mai degraba doar niste teorii idealiste departe de realitate. De asemenea, solutiile propuse sunt unele care, dincolo de teorie si gandire idealista, nu cred ca ar produce randamentul prezentat si presupus de ei, daca ar fi implementate.

Astfel, spre exemplu, discutia despre religie, asa cum a fost prezentata, a fost destul de gresit interpretata de multi dintre cei care au vazut filmul, impresia fiind ca filmul sustine sau dovedeste cumva ca Dumnezeu nu exista. Gresit! De nicaieri nu rezulta asta. Subiectul dezbatut este cel al religiei sau, mai bine zis, al religiilor si cum, de fapt, inca din antichitate, toate au aceeasi piloni de formare pentru variatele "povesti" pe care se bazeaza. Se dezbate ideea manipularii prin religie si a influentei pe care aceasta o are la nivelul maselor de oameni. Insa, exista o mare diferenta intre a sustine ca religia este o “inventie”, care a fost transformata intr-o “unealta” de manipulare fiind folosita ca atare, si a sustine ca Dumnezeu, ca si forma de divinitate care guverneaza tot, ca si entitate superioara, indiferent care ar fi forma Sa de manifestare, nu exista. Iar filmul nu sustine asta!

Din alt punct de vedere, nu sunt de accord, de exemplu, cu prezentarea facuta asupra naturii umane si a factorului genetic corelat cu factorul educational si climatul psihosocial. Pe scurt, (pt ca ar fi foarte multe de discutat) se sustine ca idea factorului genetic care face diferenta intre indivizi este exagerata si destul de gresit interpretata. Nu contest ca filmul prezinta destule argumente pertinente, insa ele sunt mai degraba menite sa sustina faptul ca exista, fara indoiala, varii modalitati prin care un comportament criminal sau deviant poate fi preintampinat, poate fi anihilat inainte de a se manifesta, in ciuda predispozitiei genetice existente, prin plasarea subiectului si devoltarea acestuia intr-un mediu de natura a-i inhiba aceste inclinatii printr-o educatie sanatoasa si un cadru familial cald si iubitor, de exemplu.

Foarte corect ca modelul comportamental al fiecarui individ este o rezultanta directa a combinatiei dintre factorul genetic si cel psiho-social in care acesta se dezvolta. Insa, in definitiv, cred ca factorul genetic, factorul propriu al fiecaruia, va fi cel care va face totusi diferenta intre indivizi, in ciuda incercarilor de argumentare contrara. In acest sens, gasesc ca fiind cel mai simplu de observat in jurul nostru, exemplul a 2 (sau mai multi) frati care cresc in aceeasi familie, in acelasi mediu si colectivitate, primesc aceeasi educatie, pentru a deveni indivizi complet diferiti.

In criminologie, J. Pinatel, in cadrul Teoriei personalităţii criminale, consideră inutilă încercarea de a separa oamenii în buni şi răi, sustinand ca nu există o diferenţă de natură între oameni cu privire la actul criminal. Orice om, în circumstanţe excepţionale, poate deveni delincvent. Inexistenţa acestor deosebiri nu exclude însă existenţa unor diferenţe graduale în privinţa “pragului lor delincvenţial”. Această diferenţă graduală este dată de anumite trăsături psihologice, care, în concepţia lui Pinatel, alcătuiesc “nucleul central al personalităţii criminale”. Asta se refera la faptul ca fiecare dintre noi are capacitatea de a comite o infractiune, o crima (nu in sensul de omor), insa factorii necesari si intensitatea acestora pentru declansarea acestui comportament (trecerea la act) difera de la individ la individ, la unii fiind mai scazut (factorii generatori necesari fiind mai putini, comportamentul declansandu-se mult mai usor), iar la altii fiind mult mai ridicat.

In fine, solutiile propuse pentru rezolvarea problemelor actuale ale societatii in care traim sunt utopice desi filmul incearca, din nou, sa argumenteze contrariul. Sunt utopice tocmai pt ca se bazeaza pe idei precum cea a rezultarii unor indivizi cumva “similari” in bunatate si comportament, mult mai pasnici, ca rezultat al unui mediu “edenic” in care ar trai. Sunt utopice pentru ca sustin inutilitatea politicii sau lipsa necesitatii ei in societate si sunt utopice pentru multe alte motive, cum ar fi ca societatea ar putea sa se bazeze pe un soi de voluntariat care ar veni sa inlocuiasca cu success ceea ce fac ei sa apara ca "munca de nevoie”.

Spre exemplu, cred ca politica este necesara! Aici nu vreau sa dezvolt prea mult, pentru ca nu am o aplecare prea puternica asupra subiectului si nici nu imi este foarte drag. Insa, cred ca politica este necesara, macar din 2 motive. 1 – Societatea va avea intotdeauna nevoie de un lider, deoarece, fara conducere si indrumare, oamenii nu ar putea fi tinuti intr-o ordine, care cred ca este absolut necesara, altminteri ramanand loc doar pentru haos. Si 2 – Daca ai un lider, atunci ai nevoie si trebuie sa ai si o opozitie (capabila, nu ca anoastra. glumesc!) pentru ca liderul sa nu se transforme in dictator. Si, iata, cum avem politica, si mai mult decat atat, cum avem nevoie de ea.

Oamenii sunt diferiti, iar in natura umana sunt si lucruri frumoase, dar si lucruri urate, cum ar fi invidia, lacomia si multe altele. In plus fiinta umana, a fost, este si intotdeauna va fi competitiva si este, pana la urma, guvernata de principiul evolutionist al celui mai adaptat in care “cel puternic razbate, cel slab piere”. Astfel, indiferent de mediul in care va fi pus omul, el va gasi intotdeauna modalitati de a fi in competitie cu semenii lui, va incerca mereu sa aiba ceva mai mult si/sau mai bun decat ceilalti, iar societatea se va confrunta intotdeauna cu aceleasi probleme cu care s-a confruntat dintotdeauna, tocmai pentru ca ele sunt inevitabile. Pot fi mult diminuate, sunt convinsa. De asta nu trebuie sa incetam vreodata sa cautam solutii, si de ce nu, chiar sa aducem idei in acest sens, asa cum face Zeitgeist, din care se poate lua ceea ce este bun (si sunt multe idei bune). Insa aceste probleme nu vor fi niciodata complet eliminate.