Cu flori albastre precum marea
Și fluturi ca un cer de zi senină,
De-albastru mi-era plină zarea
Și sufletul mi-era grădină.
Din inima-mi altar eu îți făcusem
Și-o-mpodobisem cu iubire,
Cu dragoste și dor îți așternusem
Cărarea drumului spre mine.
Dar tu din inimă-ti croiai
O tolbă cu săgeti lucioase,
Mereu în liniște-așteptai
Clipa când ele vor fi scoase.
Țâșnind spre mine furios,
Țintind spre centrul fericirii mele
Și spulberând albastru-mi prețios
Îmi lasă cerul fără stele.
Săgeata ascutit-a adevărului tăios,
Întunecând în urma-i tot ce e senin,
Străpunge-adânc cu vârful ei spinos
Umplându-mi pieptul numai cu venin.
Asurzitor mi-e zgomotul durerii
Ce inima mi-o frânge,
Nimicitoare-i liniștea tăcerii
În care sufletul îmi plânge.
Văd flori udate cu minciuni
Și fluturi din iluzii ce se-nclină,
Mi-e zarea plină de furtuni
Și sufletul îmi e ruină.
scrisa de Ariana Jordan